Cum va fi VREMEA la mare, în prima lună de toamnă. Cât timp se mai poate face plajă pe litoralul românesc

Cum va fi VREMEA la mare, în prima lună de toamnă. Cât timp se mai poate face plajă pe litoralul românesc
Publicat: 29/08/2023, 20:44
Actualizat: 29/08/2023, 20:45

Sezonul estival din acest an se apropie de final, dar asta nu înseamnă neapărat că nu se va mai putea face plajă în continuare. Meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale, până spre sfârşitul lunii septembrie, în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, conform prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni, în cea de a doua jumătate a lui septembrie, în regiunile estice şi sud-estice se vor înregistra temperaturi mai ridicate.

Săptămâna 28.08.2023 – 04.09.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice şi local în cele vestice, centrale, sudice şi estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 04 – 11.09.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale, pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, iar cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile sudice şi sud-estice. În rest, acestea vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 11 – 18.09.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale, pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 18 – 25.09.2023

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice, pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Vremea la Constanța, în septembrie 2023

În Constanţa, clima va fi relativ uscată, în luna septembrie. Termometrele vor arăta maxime medii de 25°C. Dimineața, temperatura scade până la 20°C. Astfel, temperatura minimă în septembrie în Constanţa este 22°C.

Media de sezon a temperaturii apei Mării Negre pentru luna septembrie se situează între 21.5°C și 24.7°C. Cea mai scăzută temperatură a mării măsurată luna aceasta este de 19.5°C, iar cea mai ridicată este de 26.3°C

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
13 judeţe, sub avertizare de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în următoarele ore. Vreme severă...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Prima reacție a tatălui lui Sebastian, după ce judecătoarea Ancuța Popoviciu a fost recuzată: „Am...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Vladimir Putin a luat decizia finală. S-a terminat totul. A dat ordin
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Soția lui Sorin Anghel povestește clipele de groază prin care a trecut în noaptea în...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Test de cultură generală. Care este singura țară fără drapel dreptunghiular?
×